De ce (să) plătim comision agentului imobiliar?
, Welt Imobiliare

16/07/2018

Recunosc că m-am întrebat serios dacă să scriu sau nu un articol pe această temă atât de controversată când ştiu că au făcut-o şi alţii iar rezultatatele au fost, în majoritatea cazurilor, comentarii acide la adresa agenţiilor şi a agenţilor imobiliari. Ei bine, scopul meu nu este să vă instig la discuţii contradictorii, nici să vă prezint avantajele colaborării cu o agenţie imobiliară. Sunt convinsă că cei care au apelat la o agenţie serioasă, cu agenţi pe măsură, cunosc deja aceste aspecte.

Aş putea spune că acest articol este în mare parte o interpretare personală a discuţiilor şi a situaţiilor la care am asistat, de cele mai multe ori fără vreau, de când activez în acest domeniu (şi nu, nu sunt agent imobiliar). Scopul meu este să prezint lucrurile din punct de vedere al omului care trăieşte într-o societate în care orice serviciu se plăteşte. Din păcate, mentalitatea multora dintre noi nu prea este în concordanţă cu realitatea. Oferi puţin, primeşti puţin, iar dacă nu oferi nimic, acceptă că vei primi în schimb tot nimic.

Este cineva obligat să apeleze la serviciile unei agenţii imobiliare?

Răspunsul este categoric nu. Aveţi întotdeauna opţiunea de a vă descurca pe cont propriu. Pentru cei care, totuşi, aleg să apeleze la ajutorul unui agent profesionist şi consideră că serviciile acestuia sunt gratuite vă îndemn să reflectaţi la o situaţie foarte asemănătoare. Să spunem că mergem la doctor sau la un avocat cu o problemă. Ambii vor încerca să ne ajute şi chiar dacă nici unul nu ne garanteaza că ne va rezolva problema, ajutorul primit trebuie plătit, întrucât persoana la care am apelat a prestat un serviciu în favoarea noastră. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care apelăm la serviciile unui agent imobiliar.

Şi agenţii imobiliari muncesc

Fiecare om care munceşte o face pentru a câştiga un venit cu ajutorul căruia să îşi ducă existenţa. Şi înainte să mă contraziceți şi să spuneţi că agentul imobiliar dă trei telefoane şi cere clientului un comision de mii de euro pentru că i-a deschis o uşă, haideţi să vă spun puţin cum stă treaba. Un agent imobiliar nu prea are masă şi casa, ca să o spun aşa, mai pe înțelesul tuturor. Un agent imobiliar munceşte cam 8-10 ore pe zi şi cu siguranţă cel puţin 6 zile din 7. Şi ştiţi ce face în acest timp? Este permanent disponibil pentru clienţi, exceptând situaţiile în care este deja într-o întâlnire/conversaţie sau finalizează o tranzacţie în fața notarului, sau prospectează piaţa in cautarea celor mai bune oferte imobiliare.

El îşi investeşte timpul în avans. Aşa că, până să dea cele trei telefoane, cu siguranţă a mai dat cel puţin zece şi a consumat resurse şi timp pentru găsirea ofertelor, vizionarea şi fotografierea lor, compunerea prezentarii, nu în ultimul rând, pentru promovarea lor, care costă bani. Pentru ca noi să putem vedea ofertele disponibile cam peste tot în mediul online, din confortul casei noastre, agenţia nu se rezumă la publicarea ofertelor doar pe site-ul propriu, ci şi pe alte portaluri imobiliare colaboratoare, lucru care implică eforturi suplimentare. 

10 clienţi nu înseamnă 10 tranzacţii

Nu vă imaginaţi că din zece clienţi pe care agentul i-a dus la diverse locaţii, uneori după orele 19-20, toţi cei 10 vor şi cumpăra sau închiria, după caz. 

Şi atunci, mă întreb: este normal ca atunci când apeleazi la serviciile unui agent imobiliar să nu îţi asumi plata unui comision (care se plăteşte doar în cazul finalizării tranzacţiei), când ştii că respectivul agent a investit resursele sale personale ca să te ducă de la o locaţie la alta, când a făcut eforturi pentru a găsi proprietăţi care să se potrivească necesităţilor tale şi apoi a mediat negocierea lor astfel încât te mulţumească şi pe tine, şi pe vânzător?

Îţi “angajezi” agent, îl plăteşti numai tu

Poate că nu ar mai exista atât de multe discuţii dacă fiecare vânzător sau cumpărător şi-ar alege un agent care să îl reprezinte exclusiv. Eşti cumpărător şi optezi pentru un contract de exclusivitate cu agentul X, atunci agentul X îţi va căuta toate proprietăţile care se potrivesc nevoilor tale, ţi le va prezenta cu toate detaliile, inclusiv adresa completă şi se va asigura că îndeplinesc toate condiţiile cerute de tine, te va duce inclusiv la proprietăţile ai căror vânzători nu sunt dispuşi să plătească comision, dacă acestea ţi se potrivesc, va negocia doar în favoarea ta.

Situaţia este similară şi în cazul în care eşti vânzător şi doreşti o colaborare exclusivă. Agentul pe care îl alegi şi pe care îl vei plăti doar tu (nu şi cumpărătorul), este motivat să găsească în cel mai scurt timp cel mai bun cumpărător pentru proprietatea ta şi nu pentru altă proprietate din zonă, pentru că în urma vânzării proprietăţii tale va primi comision doar de la tine.

Ce-i drept, contractul exclusiv vine cu un comision mai mare faţă de contractul standard care implică plata unui comision şi din partea cumpărătorului şi din partea vânzătorului. Şi, cum mulţi dintre noi vrem mult cu cât mai puţin, alegem tiparul obişnuit, cel care de multe ori naşte frustrări şi de o parte şi de alta pentru că agentul trebuie să se împartă şi să mulțumescă pe toată lumea, inclusiv pe el. Şi, din păcate, unii dintre noi, indiferent că suntem vânzători, cumpărători sau agenţi ne dorim să fim „şi cu porcul gras în bătătură şi cu slănină-n pod.”

Comenteaza

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.