Un nou credit de tipul „Prima Casă”, destinat familiilor cu venituri modeste
, Welt Imobiliare

11/09/2019

„Prima Casă” ar putea deveni în curând un tip de credit destinat cu adevărat familiilor cu venituri modeste. O veste bună pentru acestea, fiindcă, în urma implementării condițiilor stipulate de noul proiect de ordonanță al Guvernului, doar familiile cu venituri medii vor mai putea accesa această creditare, ele nemaifiind concurate, ca până acum, de către aplicanții cu venituri mai mari (care vor mai putea accesa doar creditele ipotecare standard).

Proiectul de ordonanță publicat în data de 22 august 2019 pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice precizează în nota de fundamentare tocmai intenția de recalibrare a programului „Prima Casă” din punct de vedere social, prin revizuirea condițiilor de accesare a acestui program, considerându-se necesară reorientarea programului către persoanele cu un venit până într-un anumit plafon, fapt ce ar asigura o disponibilitate mai mare a fondurilor pentru persoanele cu venituri modeste, care nu pot accesa un împrumut imobiliar standard.

Ce se schimbă față de vechiul credit „Prima Casă”

Noul program „Prima Casă”, redenumit „O familie, o casă”, va cuprinde următoarele condiții:

Venituri nete lunare individuale de maximum 4 500 lei

„În ceea ce privește condițiile de eligibilitate ale beneficiarilor în cadrul Programului, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale fiecărui beneficiar individual sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei”, stipulează noul proiect guvernamental.

Venituri nete lunare familiale de maximum 7 000 lei

Pentru familiile cu copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

Locuințe de maximum 70 000 euro

Conform noului proiect, în ceea ce privește condițiile financiare, avansul minim trebuie să fie de 5 % din prețul de achiziție al locuinței sau din valoarea costului de construire al locuinței, acesta reprezentând diferența dintre prețul de achiziție al locuinței rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare sau valoarea din contractul de antrepriză și finanțarea garantată.

Prețul de achiziție a locuinței va putea fi de maximum 70.000 EUR  echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de antrepriză, iar valoarea finanțării garantate va fi de maximum 66.500 EUR echivalent lei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței sau valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinței, exclusiv avansul plătit de beneficiar.

Dobânzi mai mici pentru familiile cu copii

Conform proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, „se propune ca în cadrul Programului să se acorde următoarele subvenții:

(a) reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.

(b) reducerea cu 1 punct procentul a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

Acordarea subvențiilor se verifică anual și este condiționată de încadrarea în veniturile nete lunare menționate anterior”.

O singură casă

Pe durata contractului de credit obținut în cadrul noului program „O familie, o casă”, debitorii vor trebui să nu dobândească individual sau împreună cu familia o cotă de peste ½ inclusiv dintr-o altă locuință situată în mediul urban, cu excepția celor dobândite prin moștenire.

În cazul în care survine o modificare în acest sens după intrarea în Program, în termen de 12 luni de la apariția acestei situații, ei trebuie să decidă asupra deținerii locuinței din Program sau altei locuințe și să notifice această decizie Finanțatorului  și fondurilor de garantare, cu prezentarea documentelor care atestă înstrăinarea.

Ce efecte ar putea avea la Cluj noul program de creditare?

La Cluj-Napoca locuințe cu un preț de maximum 70 000 de euro se vor putea găsi în continuare, însă cumpărătorii vor trebui să se limiteze la una-două camere.

Pentru locuințe mai mari, de 3 camere, doritorii se vor putea orienta spre Baciu, Florești sau Apahida, ori spre zonele periferice ale Clujului, unde încă se mai pot cumpăra proprietăți cu prețuri mai mici.

Limitele de venituri stipulate vor însemna o concurență mai mică pentru obținerea creditării, pentru că persoanele cu salarii mari vor mai putea opta doar pentru creditele ipotecare standard. Cei cu salarii mai mici vor putea căuta astfel mai relaxați un apartament potrivit, fără grija suplimentară a epuizării premature a fondurilor.

Sfaturi pentru găsirea celei mai potrivite locuințe

La Cluj, cei care își vor căuta o locuință prin noul program se vor lovi în primul rând de problema bugetului (vor constata că este la limită).

Găsirea unui apartament de o cameră sau a unei garsoniere confortabile nu va reprezenta o problemă, bugetul fiind mai mult decât suficient.

Dificilă va fi însă achiziționarea unui apartament spațios de 2 camere, pentru care bugetul plafonat la 70 000 euro ar putea reprezenta un real impediment.

Soluția e ca pretențiile să fie adaptate realităților pieței – dacă nu vă încadrați cu bugetul pentru un apartament de 2 camere confort I, să alegeți unul confort II sau să vă îndreptați spre o zonă mai îndepărtată de Centru. Cu cât distanța față de centrul Clujului crește, cu atâta prețul scade.

În condițiile unui buget limitat, plafonat de condițiile de creditare, să apelați la consilierii unei agenții imobiliare serioase precum Welt Imobiliare este cel mai bun sfat pe care vi-l putem da! Noi vă putem oferi cele mai bune apartamente disponibile, la cele mai corecte prețuri, cele mai potrivite nevoilor voastre. Cunoaștem piața, știm unde să vă ducem, ce proprietăți să vă căutăm și să vă prezentăm pentru ca voi să fiți pe deplin mulțumiți cu alegerea făcută.

Un apartament îl alegeți o dată, dar îl plătiți zeci de ani. Căutând împreună cu noi, vă asigurați că anii de plată ai apartamentului vă vor aduce și răsplata confortului și a tihnei unei alegeri bine făcute.

Datele noastre de contact le găsiți aici.

Comenteaza

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.